Ora intrebarilor existentiale

Se gaseste candva, intr-o viata un om care sa-ti rastoarne intreaga existenta,un om capabil sa te scuture de toate principiile pe care le-ai cules si le-ai  plantat undeva in subconstient.
  Un om m-a facut azi sa ma intreb "cine sunt eu? ce imi doresc?".Nu am putut sa raspund pentru ca nu ma cunosc,pentru ca oricat de mult mi-as dori sa stiu cine sunt  ma opresc undeva intr-un punct mort.
   Fac greseli.Rad cand le fac.Urasc sa ajung apoi sa le dau dreptate celor care m-au contestat nu pentru ca sunt orgolioasa ci pentru ca simt ca ma maturizez intr-un fel sau altul prin acceptarea acestor greseli.
  Oare,viitorul depinde de prezent?Se aplica proverbul "cum iti asterni asa dormi"?Pentru ca daca este asa tocmai m-am condamnat la o viata fara sens.
  Ce imi doresc?Pai imi doresc ce isi doreste toata lumea,fericire.Sau lumea nu isi doreste fericire?Ii priveam astazi pe colegii mei si incercam sa imi imaginez viata lor peste cateva decenii.Viitorul lor in viziunea mea nu suna bine.Cine sunt eu sa ii condamn la nefericire,sinucidere,viata haotica ?Nimeni.Sunt nimeni.Dar cum ramane cu traieste clipa?O traiesc.Si? Nu simt nimic.Ar trebui sa simt ceva?
   O sa ma caut si cand ma voi gasi  o sa stiu si cine sunt si ce imi doresc.Pana atunci o sa raman un mort viu,pentru ca asa este omul.